Cum iubesc bărbaţii - de Sorin Lavric

După 40 de ani, ochiul cu care sesisezi frumuseţea feminină îşi schimba acuitatea. Atenţia se mută de pe fenomenul pur erotic al femeii pe spectacolul estetic al fiinţei ei.

Nu mai vezi crupa, gâtul sau sânii, ci fizionomia. Reţii zâmbetul, nu mişcarea şoldurilor, te atrage expresia ochilor, nu zvelteţea gambelor. Retina se cultivă şi gustul se cizelează, şi ajungi să vezi amănunte cărora înainte nu numai că nu le dădeai nicio atenţie, dar nici măcar nu ştiai că există. Într-un cuvânt, vezi amprenta stilistica a femeii, adică tocmai acele gesturi ce o îndepărtează de standardul uniformizator al modei: îi vezi ticurile, scăpările şi toanele, şi te topeşti de plăcere savurându-i stângăciile şi slăbiciunile.

Detalii care altădată te scoteau din minţi prin iraţionalitatea lor vădită – de pildă, fluctuaţiile psihice, imprevizibile şi sacadate ca intemperiile vremii, le primeşti fără iritare. Ba chiar te împaci cu completă ei lipsă de consecvenţă raţională. Îmi amintesc vorba unei femei ajunse la senectute, a cărei opinie m-a izbit prin evidenta ei amuţitoare: „Nici o femeie nu e raţională. Cum poţi să crezi că cineva făcut să nască poate fi raţională?” No comment. Opinia ei.

Pe scurt, după o anumită etapă a vieţii începi să preţuieşti abaterile de la modelul frumuseţii, nu modelul. Înainte tresăreai la vederea unor arcuimi şi unduiri, a unor rotunjimi şi orizontale. Acum vrei o scuturare a părului, o legănare a gâtului şi un zâmbet însoţit de aura unei stări de spirit. Şi îţi dai seama că e obligatoriu ca erosul să treacă prin spirit, atâta doar că regula această elementară şi veche de când lumea ajunge să te revolte abia acum, dar nu fiindcă adevărul ei ar fi vulnerabil, ci fiindcă realizezi că femeia o ştia de la început, în vreme ce tu o descoperi la o vârstă când, sub unghi endocrin, ai intrat deja pe panta descendentă.

Şi tot acum, realizezi drama intimă a psihologiei masculine, invizibilă pentru femei: cizelarea ochiului bărbătesc după 40 de ani nu este atât rodul unei rafinări estetice, cât al unei deficienţe erotice. Ţi se schimbă bioritmul, ţi se modifica ciclurile neurohormonale. Te înţelepţeşti, fiindcă îmbătrâneşti. Devii estet fiindcă nu mai ai încotro. Te cizelezi din lipsă de energie. Şi ajungi să preţuieşti estetic femeia deoarece, sub unghiul vitalităţii, ea începe să te depăşească.

Morala? Este una uşor cinică şi destul de ironică la adresa bărbaţilor acestei lumi: trebuie să apară un handicap biologic ca spiritul să-şi intre în drepturi: trebuie să te lovească revelaţia decalajului fiziologic faţă de o femeie ca s-o poţi vedea în adevărata proporţie a frumuseţii ei.