După
40 de ani, ochiul cu care sesisezi frumuseţea feminină îşi schimba
acuitatea. Atenţia se mută de pe fenomenul pur erotic al femeii pe
spectacolul estetic al fiinţei ei.
Nu mai vezi crupa, gâtul sau sânii, ci fizionomia. Reţii zâmbetul, nu
mişcarea şoldurilor, te atrage expresia ochilor, nu zvelteţea gambelor.
Retina se cultivă şi gustul se cizelează, şi ajungi să vezi amănunte
cărora înainte nu numai că nu le dădeai nicio atenţie, dar nici măcar nu
ştiai că există. Într-un cuvânt, vezi amprenta stilistica a femeii,
adică tocmai acele gesturi ce o îndepărtează de standardul uniformizator
al modei: îi vezi ticurile, scăpările şi toanele, şi te topeşti de
plăcere savurându-i stângăciile şi slăbiciunile.
Detalii care altădată te scoteau din minţi prin
iraţionalitatea lor vădită – de pildă, fluctuaţiile psihice,
imprevizibile şi sacadate ca intemperiile vremii, le primeşti fără
iritare. Ba chiar te împaci cu completă ei lipsă de consecvenţă
raţională. Îmi amintesc vorba unei femei ajunse la senectute, a cărei
opinie m-a izbit prin evidenta ei amuţitoare: „Nici o femeie nu e raţională. Cum poţi să crezi că cineva făcut să nască poate fi raţională?” No comment. Opinia ei.
Pe scurt, după o anumită etapă a vieţii începi să
preţuieşti abaterile de la modelul frumuseţii, nu modelul. Înainte
tresăreai la vederea unor arcuimi şi unduiri, a unor rotunjimi şi
orizontale. Acum vrei o scuturare a părului, o legănare a gâtului şi un
zâmbet însoţit de aura unei stări de spirit. Şi îţi dai seama că e
obligatoriu ca erosul să treacă prin spirit, atâta doar că
regula această elementară şi veche de când lumea ajunge să te revolte
abia acum, dar nu fiindcă adevărul ei ar fi vulnerabil, ci fiindcă
realizezi că femeia o ştia de la început, în vreme ce tu o descoperi la o
vârstă când, sub unghi endocrin, ai intrat deja pe panta descendentă.
Şi tot acum, realizezi drama intimă a psihologiei
masculine, invizibilă pentru femei: cizelarea ochiului bărbătesc după 40
de ani nu este atât rodul unei rafinări estetice, cât al unei
deficienţe erotice. Ţi se schimbă bioritmul, ţi se modifica ciclurile
neurohormonale. Te înţelepţeşti, fiindcă îmbătrâneşti. Devii estet
fiindcă nu mai ai încotro. Te cizelezi din lipsă de energie. Şi ajungi
să preţuieşti estetic femeia deoarece, sub unghiul vitalităţii, ea
începe să te depăşească.
Morala? Este una uşor cinică şi
destul de ironică la adresa bărbaţilor acestei lumi: trebuie să apară un
handicap biologic ca spiritul să-şi intre în drepturi: trebuie să te
lovească revelaţia decalajului fiziologic faţă de o femeie ca s-o poţi
vedea în adevărata proporţie a frumuseţii ei.
